SweetM - Capitolul 3, Partea 6

Hello, sweet people! Așa cum v-am anunțat, astăzi, este ultima postare pe TRENDY WOMAN, a cărții SWEETM! Foarte curând va apărea cartea (încă nu știu prea multe detalii, însă vă voi anunța imediat)! Sper din suflet să vă placă cartea! Vă îmbrățișez cu drag, cititori frumoși!

3.6.  Şoc puternic

15 octombrie 2005 (după aproximativ un an...)

Era o dimineaţă călduroasă, soarele îşi făcea datoria foarte serios, chiar dacă nu prea mai era sezonul lui. În acea zi, aveam programul încărcat cu seminarii şi cursuri până seara. De asemenea şi Matei era foarte ocupat. De când a fost deschisă filiala la Londra avea foarte mult de muncă.  Chiar dacă nu puteam să ne vedem în ziua respectivă,  el era oricum tot timpul cu mine, în gândurile mele.

Aşa cum mi-am imaginat, el a fost prezent toată ziua cu mine. La cursul ,,Teoria Literaturii”, la seminarul ,,Comunicare scrisă” ce îmi plăcea atât de mult şi la toate celelalte discipline. Timpul a trecut aşa repede, încât, atunci când am ieşit pe uşa facultăţii mi-am dat seama că e seară. Nu eram chiar departe de casă, însă eram puţin obosită, aşa că, am hotărât să mă duc în staţie şi să iau un taxi. M-am urcat în primul care era acolo.

- Până pe strada Mureş, vă rog!

- Bineînţeles!

- Mă scuzaţi, domnule, dar cred că nu aţi înţeles adresa. Am zis strada Mureş.

-Da, domnişoară, am înţeles.

- Nu se pare! Întoarceţi-vă, aţi greşit traseul!

- Domnişoară, eu sunt şoferul, lăsaţi-mă, să îmi fac meseria.

-  Eu doar încerc să vă ajut!

- M-aţi ajuta dacă nu aţi mai vorbi, ridicând tonul.

Începea să îmi fie teamă pe măsură ce ne îndepărtam cât mai mult de adresa cerută.

- Domnule, vă rog, lăsaţi-mă să cobor! Mă descurc de aici.

- Nici nu se pune problema. Încă nu aţi ajuns.

- Nu-i nimic, opriţi maşina!

- Nu opresc nimic. Liniştiţi-vă! În seara asta nu o să ajungeţi aşa de curând acasă, ameninţându-mă.

Ce voia acel om? De ce nu mă lăsa să plec. Ce avea de gând? Vedeam cum eram aproape de ieşirea din oraş, iar el nu întorcea sau nu oprea maşina ca să cobor.

- Vă rog, domnule, opriţi, am spus eu speriată. Îmi era foarte frică.

- O să facem o mică plimbare şi apoi te voi lăsa.

- Ce plimbare, domnule? Aţi înnebunit? Vreau acasă, nu la plimbare.

- Nu mă interesează ce vrei tu, aşa că ţine-ţi gura şi nu mă mai deranja. Nu îţi doresc să mă enervezi mai mult. Eram încremenită de teamă, adrenalina atingea cote maxime. Nu ştiam ce avea să mi se întâmple. Mă gândeam la tot ce era mai rău. Speram să pot să îl mai văd măcar o dată pe Matei.

Brusc, maşina a oprit. Am încercat să îmi dau seama unde suntem, dar nu am reuşit. Era  foarte întuneric afară. Pe baza faptului că nu vedeam nicio lumină, niciun far şi nu auzeam nici cel mai mic zgomot, am dedus că am fost dusă într-o zonă pustie, unde eram decât eu şi el. Lacrimile aproape că îmi invadau faţa...

În curând, cartea!!!

Pentru că... fetele se relaxează cu stil!

Vă aștept și pe facebook! 

SweetM - Capitolul 3, Partea 5

Hello, sweet people! Astăzi, postez subcapitolul 5, din capitolul 3 al cărții SweetM. Mâine vă zic detalii despre publicarea ei! Eu sunt foarte încântată! Voi? Vă pup și sunt foarte fericită că am cititori atât de drăguți ca voi! Să aveți o duminică încărcată de bucurii și lecturare plăcută! :-*

3.5. Întâlniri

3.5.1. Întâlnirea de afaceri       

14 noiembrie  (după şase luni...)

  

A trecut o lună de când ne-am mutat împreună. Viața alături de el este una binecuvântată. Mă trezesc și dorm cu zâmbetul pe buze pentru că știu că el este alături de mine. Este încântător să fii lângă persoana pe care o adori.  – îmi spuneam eu, de fiecare dată, când îi vedeam privirea plină de afecțiune.

- Iubire, scuză-mă că trebuie să plec aşa de repede de la întâlnire, dar ştii că am o întrevedere cu d-l Andrews. Ne auzim mai târziu! Te iubesc! Am plecat!

- Nu e nicio problemă. Te iubesc şi eu! Să ai succes!

Era o perioadă cam tensionată pentru Matei din punct de vedere profesional. El avea o firmă de IT, iar de câteva luni căuta un asociat pentru extinderea firmei, dorind o filială la Londra. Astăzi avea întâlnire cu un potenţial asociat. Îmi doream să se finalizeze cu succes pentru că ştiam cât de mult a muncit în ultimele luni la acest proiect.

- Cum a fost la întâlnire, iubitule?

- Nu prea a fost.

- Cum adică?

- S-a amânat.

- Îmi pare rău să aud asta, iubitule! Când aţi stabilit că vă veţi întâlni, până la urmă? 

- Încă nu am stabilit.

- O să fie bine, o să vezi, îmbrăţişându-l puternic. Ştiu că nu-i momentul potrivit, dar am ceva să îţi spun.

- Te ascult, iubire!

- Accepţi, te rog, să mergi cu mine mâine la bunica? Vreau să te cunoască. Ştii cât este de importantă pentru mine. Crezi că poţi? Ar însemna foarte mult pentru mine.

- Când ai spus? Mâine? Da, mergem.

- Grozav, deci aşa râmâne. Mâine la 12 mergem să o vizităm.

3.5.2. Întâlnirea cu bunica

- Bună, bunico! Ţi-l prezint, în sfârşit, pe băiatul meu. El este Matei!

- Sărut-mâna! Acum înţeleg de unde a moştenit Marina frumuseţea.

- Mulţumesc! Eşti drăguţ! Eram nerăbdătoare să îl cunosc pe cel de care Marina este atât de îndrăgostită. Se vede pe faţa ei cât este de fericită.

- Marina, este minunată. O iubesc mult! Lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult este ca ea să fie fericită. Vreau să vă mărturisesc că îmi era puţin teamă să vă întâlnesc. Ştiu cât de importantă sunteţi pentru Marina şi că părerea dumneavoastră contează mult pentru ea. Mă gândeam că poate nu vă surâde relaţia noastră, ţinând cont de diferenţa mare de vârstă dintre noi.

- Matei, atunci când iubeşti nu mai contează cine sau cu cât este mai mare. Important este să vă înţelegeţi şi să fiţi fericiţi mereu.

- Mi-aţi luat o piatră de pe inimă. Fiţi convinsă că aşa o să fie toată viaţa.

3.5.3. Apelul

- Nu-i aşa că îţi place? Am întrebat-o pe bunica, profitând că Matei era la baie.

- Da. Îmi place că te iubeşte mult.

- Şi mie... întrerupându-mă telefonul lui Matei din nou. Era a cincea oară când suna. Considerând după frecvenţa apelurilor că este urgent, am hotărât să mă uit. Îl sunau de la serviciu. Bazându-mă că era ceva foarte important, am răspuns, în ideea că o să-i transmit mesajul lui Matei.

- Bună ziua, domnule Ionescu! Domnul Andrews este foarte supărat că nu aţi fost de acord să vă întâlniţi astăzi la 12. Ne-a spus să vă transmitem că dacă nu luaţi legătura cu el cât mai repede, va pleca la Londra şi va întrerupe orice negociere cu această firmă.

Am rămas uluită. De ce  nu a vrut Matei să se întâlnească  la ora aceea ? Mai ales că era important pentru el.

3.5.4. Amânarea întâlnirii

După ce am plecat de la bunica, i-am transmis lui Matei mesajul de la telefon.

- Nu înţeleg de ce ai amânat întâlnirea de astăzi. Ce ai avut atât de important de făcut?

- Să mă întâlnesc cu bunica ta. Ştiam că este important pentru tine şi ţi-am şi promis de ieri că mergem.

- Foarte frumos, iubitule, dar întâlnirea asta de afaceri era foarte importantă pentru tine.

- Adevărat, iubire, însă tu eşti cea mai importantă pentru mine. O să-l sun pe domnul Andrews şi vom rezolva această problemă, puiule. Stai liniştită!

În ziua aceea mi-am dat seama cât de mult mă iubea Matei. Era iubitul ideal. Îl adoram. Era totul pentru mine.

*Continuarea pe blog, Duminică, 03 August, 2014*
Pentru că... fetele se relaxează cu stil!
Vă aștept și pe facebook!

SweetM - Capitolul 3, Partea 3

     Bună, sweet people! Astăzi, subcapitolul intitulat „88 ani, 2 luni, 15 zile şi 7 ore”, din cartea SweetM! 

     Enjoy it!
     

     P.S. Aș vrea să știu dacă vă place, dacă să continui cu postările!

3.3     88 ani, 2 luni, 15 zile şi 7 ore

Eram în pijamale în acel moment. M-am dus repede în casă, mi-am luat rochia roşie în care mă simţeam cel mai bine. Am plecat, însoţită de mii de emoţii şi fluturaşi, să mă întâlnesc cu el. Era ocazia când  puteam să aflu adevărul. 
Mă aştepta exact unde a zis. M-a întâmpinat cu un zâmbet fermecător. Tricoul alb îi evidenţia tenul bronzat şi îl făcea incredibil de  sexy.

- Bună, beautiful in red! Înainte să începi interogatoriul, te rog, să primeşti această cutie cu bomboane de ciocolată pentru a îndulci întrebările ce vor urma.

- Atunci o să mânânc mai multe ca să fii sigur de efect, tachinându-l.

- Prefer să fie cele mai amare întrebări din lume de cât să devii pufoasă, tachinându-mă şi el.

- Nu ai tu şansa de a mă vedea vreodată << pufoasă>>.

- Haide, că nu sunt chiar aşa bătrân.

- Eşti pregătit pentru întrebări?

- Încă nu, haide să mergem undeva pentru a sta comod.

Am mers în parcul de lângă blocul meu şi ne-am aşezat pe o bancă. Era pustiu acolo, fiind doar ora nouă dimineaţa.       
   
- Te simţi comod?      
- Cu tine întotdeauna.
- Atunci să începem. Prima întrebare este aceeaşi ca cea din e-mail. Răspunde-mi! 
- Nu îmi plăcea să te ştiu tensionată din cauză că te certa bunica. Simţeam că e vina mea şi nu îmi doream acest lucru. Voiam să fii fericită.  
- Crezi că după am fost mai fericită? 
- De ce să nu fi? Dacă nu mai eram eu, nu mai stăteai până târziu la calculator, deci dispărea şi motivul conflictului vostru.
- Vreau să fii informat corect de data aceasta, aşa că am să îţi spun. Am fost foarte nefericită când ai încetat discuţiile cu mine.      
- De ce, SweetM?      
- Parcă eu trebuia să te  interoghez.   
- Da, ai dreptate şi ai să faci acest lucru, timpul încă nu a expirat. O să îţi acord încă zece minute dacă mă lămureşti. Plus, ai zis că vrei să fiu informat corect.       
-  Să fie douăzeci de minute atunci. Am fost tristă, pentru că îmi plăcea să vorbim, mă simţeam bine, puneam suflet în toate discuţiile noastre. Era ceva mai mult decât conversaţii banale. Se pare că pentru tine nu a fost la fel. Nu te condamn, chiar te înţeleg, de fapt. Un bărbat ca tine, normal, că nu gândea ca mine, pentru tine eram doar o puştoaică şi doar atât. Nu e vina ta că eu m-am implicat mai mult…            
- SweetM, acum tu nu eşti informată corect. Îmi permiţi şi mie?      
- Mie nu doar îmi plăcea, ci adoram să vorbesc cu tine. Îmi plăcea că aveam tot timpul despre ce discuta, mai ales, că tu erai o puştoaică pe atunci. Mă uimea inteligenţa ta.          
- Dacă adorai, de ce ai renunţat?       
- Ca să fii fericită şi liniştită.  
- Nu am fost. Trebuia să mă întrebi şi pe mine dacă sunt de acord, pentru că  amândoi eram implicaţi.      
- Da, poate am greşit. Însă, acum, nu mai vreau greşeli din partea mea. Vreau să mă ierţi şi să îmi mai acorzi o şansă. Crezi că ai putea?       
- Cu o condiţie.          
- Oricare.        
- Să nu mai iei niciodată decizii fără să mă consulţi şi pe mine.        
- Promit!         
- A doua întrebare. Încă mai am timp.           
- Te ascult.      
- Ce vrei de la mine?  
- Să te ştiu lângă mine. Să ştiu ce faci, dacă eşti bine. Să zicem… să fim prieteni.   
-  Soţia sau iubita ta este de acord cu acest plan al tău?        
- Cu siguranţă, pentru că nu există soţie sau iubită deocamdată.      
- Ai de gând să îţi faci una cât de curând?    
- Normal.        
- Atunci du-te să vorbeşti cu ea, poate o convingi.    
- Exact lucru acesta îl fac acum.        
-  Nu mai glumi cu mine despre aceste lucruri!          
- Cine a zis că glumeşte? Eu chiar vorbeam serios. Ce am zis aşa absurd? Sunt chiar atât de bătrân pentru tine, astfel încât niciodată nu ai putea să mă vezi ca pe un potenţial iubit?        
- Hmm... Să vedem! Câţi ani ai? Am întrebat eu râzând.      
- Vai! Ce directă eşti! Cam câţi îmi dai?        
- Cam... 88 ani, 2 luni, 15 zile şi 7 ore, amuzându-mă.          
- Câtă exactitate, domne. Însă, răspuns greşit. Mai ai o încercare.    
- Ai zis că ai venit la liceu pentru întrunirea cu colegii, acest lucru însemnând că au trecut 20 ani de atunci. Mă descurc mai greu cu calculele, dar tind să cred că ai 40 ani.
- Bun raţionament. Ţi-am zis că eşti inteligentă. Cam pe acolo, am 38 ani. Acum, că mi-ai aflat vârsta, îmi răspunzi la întrebare?       
- Eu nu am nici o problemă cu vârsta ta, Matei. Cred că tu ai. Nu cred că te-ai uita niciodată la o fată micuţă ca mine. Eu nu sunt nici pe departe potrivită pentru tine. Sunt imatură şi copilăroasă.           
- Când erai mai mică erai destul de matură, dar acum că ai mai crescut? Nu eşti deloc imatură. Copilăroasă eşti, dar acesta este unul din multele aspecte ce îmi plac la tine. Aş fi mândru şi invidiat dacă aş avea o iubită ca tine. În schimb, tu nu. Probabil ţi-ar fi ruşine să ieşi cu un bătrânel ca mine pe stradă, tu aşa frumoasă, iar eu aşa vârstnic... Sper doar să vrei să fim amici.           
- Matei, niciodată nu mi-ar fi ruşine cu tine, din contră, aş fi onorată să fiu iubita ta. Tu ai fost şi vei fi mereu special pentru mine. Totuşi, am putea  lăsa lucrurile să decurgă de la sine. Momentan, vom fi amici.

*Continuarea pe blog, Duminică, 20 Iulie, 2014*
Pentru că... fetele se relaxează cu stil!
Vă aștept și pe facebook!

SweetM - Capitolul 2, Partea 4

Hello, sweet people! Ce faceţi? Astăzi postez ultimul subcapitol din capitolul 2, intitulat „Decizii”. Veţi afla despre ce decizie este vorba, citind! Enjoy it!

Pentru că... fetele se relaxează cu stil!

2.4 Decizii

   Mai erau două luni până la examenele de finalizare a liceului. Eram foarte bine organizată şi concentrată pentru absolvirea liceului cu felicitări. Îmi doream viitorul visat şi luptam pentru acest obiectiv. Ştiam că dacă te zbaţi o să şi reuşeşti. Cu Adrian mă întâlneam mai rar, dar atmosfera din relaţia noastră era mai degajată, eu nu mai acordând atâta valoare spuselor lui, pentru că ştiam că el nu le zice ca eu să sufăr, ci, pentru că aşa era felul lui de a fi.            

 - Iubi, vreau să vorbim! Este important pentru mine. Crezi că poţi?
 - Bine, Adrian. Să vorbim. Te ascult! Ce s-a întâmplat?       
 - Iubi, nu ştiu cum să îţi zic...
 - Cu vorbe, am zis eu, tachinându-l puţin, văzând că este cam agitat.         
 - Nu ştiu cu ce să încep...        
 - Cu începutul, Adrian! Ce s-a întâmplat? De ce eşti aşa tensionat? Nu te simţi bine? Eşti bolnav?           
 - Marina, dacă nu m-ai întrerupe mereu, aş putea să îţi zic...
 - Bine, te ascult fără să te mai întrerup.        
 - Marina, vreau să... de fapt, nu mai vreau... 

   Nu înţelegeam ce este cu el, pentru că întotdeauna îşi spunea ideile fără prea mari dificultăţi. Ce avea oare să îmi spună? Ce nu mai vrea?           

- Marina, nu mă mai simt bine cu tine. Nu mă simt important în relaţia aceasta. Tu nu mă apreciezi la justa mea valoare. Am încercat să trec cu vederea până acum, dar de când am întâlnit-o pe ea, mi-am dat seama că relaţia noastră nu funcţionează.          
- Care ea? Am întrebat eu intrigată.   
- Noua mea prietenă.  
- Interesant. Ai o nouă prietenă? De când?   
- Nu acest lucru este important. Vreau să ne despărţim. Tu nu îmi acorzi importanţă. Tot timpul am făcut ceea ce ai vrut tu, nu ceea ce mi-am dorit eu. Eşti o fată răsfăţată şi imatură care a pus întotdeauna pe primul loc nevoile sale. Adina, iubita mea, întotdeauna, mă înţelege şi îşi prioritizează timpul în funcţie de nevoile mele. Pentru ea, eu sunt cel mai important şi dorinţele mele îşi au locul în gândurile ei. Am încercat, Marina, crede-mă, să nu mă supăr pe tine atunci când întâlnirile noastre erau amânate din cauza urgenţelor tale.  Însă, nu mai pot şi nici nu mai vreau. Mi-am dat seama că nu am fost fericit alături de tine, acum, mă bucur de fericire alături de ea. Adina face tot timpul ceea ce vreau eu, fără să mă contrazică la orice pas, considerând că eu ştiu ce este cel mai bine pentru relaţia noastră. Dacă şi tu făceai la fel ca ea, clar, nu ajungeam la o astfel de decizie. Eu te-am iubit, Marina, m-am străduit mereu să te fac fericită, dar din partea ta nu am văzut nimic. Vreau să mă fac înţeles: nu e vina mea că, acum, ne despărţim, ci doar a ta, a importanţei pe care ţi-ai acordat-o. Eu ar fi trebuit să fiu cel mai important în relaţia noastră. Eu, fiind bărbatul dintre noi doi, trebuia să iau toate deciziile şi eu să consider ce este bine sau rău, important sau nesemnificativ pentru noi, iar tu să te conformezi, dar nu s-a întâmplat aşa..  De aceea, eu am hotărât să punem capăt acestei relaţii astăzi. Sper să mă înţelegi, măcar în ultimă instanţă, dacă până acum nu ai putut face acest lucru. Ştiu, mă iubeşti foarte mult, de aceea, te rog, să nu suferi prea tare, gândeşte-te că eu sunt fericit, deoarece am găsit fata care mă apreciază. Iartă-mă, pentru acest final, dar cum îţi spuneam, nu este vina mea, ci doar a ta. Îmi doresc ca şi tu să îţi găseşti persoana potrivită pentru tine! Sincer, aş vrea să nu îmi porţi ranchiună şi cândva să fim iar amici.
- Adrian, mă bucur pentru tine că ai găsit-o pe Adina şi că ea te înţelege mult mai bine decât mine. Îmi place să te ştiu  fericit într-o relaţie în care tu eşti cel mai important, aşa cum ţi-ai dorit dintotdeauna. Nu uita, eu  voi fi întotdeauna  prietena ta şi atunci când ai nevoie,  poţi apela cu încredere la mine.   
- Ce uşurare, Marina! Mulţumesc că ai înţeles ce este important pentru mine. Trebuie să plec, am întâlnire cu Adina acum. Mult succes la bacalaureat, Marina!    
- Mulţumesc, Adrian!  Distracţie plăcută la întâlnire!
- Cu siguranţă o să fie! Bye, bye!      

   Am preferat şi de data aceasta, fiind ultima, să nu îi zic lui Adrian părerea mea despre el. Ce mă amuza era faptul că, aveam aceeaşi părere despre el ca şi a lui despre mine. M-am străduit tot timpul să ignor multe neplăceri din partea lui la adresa mea, să nu îi reproşez nimic, să îmi reprim dorinţele mele în detrimentul dorinţelor lui, să acord importanţă mai mare nevoilor şi urgenţelor sale, care de cele mai multe ori mi se păreau de-a dreptul inutile şi copilăroase.  Uneori, îmi amânam sau  anulam programul pentru a-l putea face fericit. Mă simt bine că a găsit o fată care, după părerea lui, este potrivită pentru el, sper doar să îşi menţină opinia mult timp de acum înainte. Făceam şi eu acest pas, imediat după admiterea la facultate, dar mă bucur că l-a făcut el. Nu îmi doream să sufere, aflându-mi părerea despre comportamentul lui, care era total opusă faţă de imaginea sa de sine. Îmi plăcea că s-a întâmplat aşa şi că până la urmă el este fericit. Ce să mai zic de mine? Eu, în sfârşit, mă simţeam liberă, relaxată. Nu mai era cazul să fac compromisuri, să mă abţin de la comentarii sau de la adevăr. Am fost eliberată de o relaţie în care nu  mă comportam aşa cum îmi doream. 
   Ce frumoasă este libertatea! Ce bine este să acţionezi doar gândindu-te la tine, fără a-ţi păsa de altcineva. Chiar dacă eram foarte stresată că mai aveam doar două săptămâni până la începerea examenelor, mă simţeam împăcată cu mine, fericită. Timpul liber, puţin de altfel, în acea perioadă, mi-l petreceam făcând ceea ce îmi plăcea mie, nu ceea ce mi se impunea. Adoram să mă plimb, să ies în natură, să admir tabloul  pe care mediul înconjurător îl oferea. Mă încărca cu multă energie pozitivă şi cu optimismul de care aveam nevoie în perioada următoare.

*Continuarea pe blog, Duminică, 29 Iunie, 2014*
Pentru că... fetele se relaxează cu stil!
Vă aștept și pe facebook!

SweetM - Capitolul 2, Partea 3

   Bună, sweet people! Am postat un nou subacapitol din cartea “SweetM”, intitulat „Surprize”. Îmi pare rău pentru întârziere, dar în weekend nu am avut acces la internet! Enjoy it!

   P.S. Ca să înţelegeţi mai bine acest subcapitol, este de preferat să recitiţi înainte, subcapitolul anterior lui, 2.2 „Cele mai bune sfaturi”.

2.3   Surprize

           

   Atmosfera era chiar plăcută. O după-amiază călduroasă, deoarece soarele îşi realiza cu succes îndatoririle, reuşind să însufleţească ambianţa. Aveam parte în acea zi de un sfârşit de martie sublim. Era un peisaj de contemplat. În aer, plutea mireasma acelui anotimp, degajând vigoare şi energie tuturor care intrau în contact cu aceasta. Soarele se impunea măreţ în faţa puţinilor nori care timid îşi făceau apariţia. Păsările gureşe zburau fericite printre copacii îmbrăcaţi în veşminte de primvără, iar iarba verde parcă dansa în adierea vântului. Acesta din urmă, nu o obosea prea tare cu ritmuri alerte, ci îi oferea o cadenţă lină şi echilibrată.                                               
   Îmi plăcea să privesc povestea naturii, îmi oferea linişte şi relaxare.Cu toatea acestea, Adrian nu îmi împărtăşea starea.       


- Iubi, nu mai sta mută, vorbeşte şi tu cu prietenii mei, nu vreau după să îmi reproşeze că am o iubită deloc vorbăreaţă!     
 
  În schimb, eu nu voiam să conversez cu nimeni, ci doar să mă las vrăjită, în continuare, de farmecele naturii.        
-  Marina, nu ştiam că o să vii şi tu. Adrian nu ne-a zis nimic despre faptul că o să vină însoţit, m-a înştiinţat unul din prietenii lui.    
- A insistat mult să vină şi nu am putut să o refuz. Îmi place tot timpul să îi îndeplinesc toate dorinţele, a intervenit Adrian.                       
- Ce iubit grozav ai, Marina! Eşti de acord, nu-i aşa?
  
  În momentul acela, faţa mea şi-a schimbat culoarea, devenind roşie, iar sângele îmi clocotea în vene. Nu puteam să cred ce tocmai auzisem. Adrian, le-a spus cumva prietenilor lui, că eu am insistat să vin aici? Eu? Oricum trebuia să mă calmez. Nu era momentul unei exteriorizări  sau  momentul  adevărului.


- Cred că faptele spun mai bine decât mine dacă Adrian este un iubit grozav, am răspuns eu pe un ton apăsat, uşor sarcastic.         
 
   Cele patru ore ce au trecut mi s-au părut o eternitate. Îmi doream nespus de mult, să inventez o scuză şi să mă evapor de la acea întrunire. Însă, dacă am acceptat invitaţia lui Adrian, mi s-a părut just, să o onorez până la final. Nu mai eram o copilă, căreia dacă nu îi plăcea ceva, îşi lua păpuşa preferată şi pleca la ea în cameră, departe de tot ce îi cauza neplăceri şi suferinţe. Eram o persoană matură, aşa mă consideram, de aceea, atunci, nu i-am reproşat nimic lui Adrian. Am aşteptat să plecăm de acolo, pentru a putea să îi spun ce mă apăsa. Însă, am avut parte de o surpriză:


-  Mă, iubi, ce ţi-era atât de greu să spui că, într-adevăr, sunt un iubit grozav? Ce a însemnat răspunsul acela ,,inteligent” pe care l-ai dat? M-ai pus într-o situaţie jenantă faţă de prietenii mei. Nu era cazul să filosofezi atât. Puteai să spui direct ceea ce credeai, adică da. Să nu mai faci aşa ceva, să te dai atât de inteligentă în faţa prietenilor mei, ne-am înteles, iubi?          
- Eşti sigur că acesta ar fi fost răspunsul meu?          
- Normal, doar sunt un iubit nemaipomenit.  


M-a lăsat perplexă, astfel, m-am gândit că nu mai avea rost vreun reproş. Oricum nu ar fi înţeles şi nici nu mai aveam dispoziţia necesară să îl aud.   
   Din seara aceea, m-am hotărât să îl evit pe Adrian. Nu eram dispusă să îi distrug percepţia faţă de imaginea sa de ,,iubit nemaipomenit”. Nu mai mi se părea important şi necesar să îmi cunoască părerea  faţă de comportamentul lui şi nici nu voiam să îi produc o suferinţă, auzind că eu nu am aceeaşi opinie ca el. Adrian era un băiat bun, sufletist, însă cu un comportament mult prea imatur şi prea centrat pe propria persoană, considerând că el ar trebui să fie cea mai importantă persoană din toate cercurile sale de prieteni: a  fi tot timpul înţeles şi tot ceea ce se întâmplă să  fie în beneficiul lui. Un cuvânt care îl descrie cel mai bine pe Adrian, ar fi cel de << copil >>. Mă amuza felul lui de a se comporta. Îl îndrăgeam, dar nu ca pe un iubit, ci ca pe un amic.       
   Nu mă îndrăgostisem niciodată de el, fluturaşii aceia din stomac nu au existat. Singura persoană ce i-a trezit la viaţă pe aceştia a fost Matei. SweetM al meu… Vai, ce  mult îmi lipsea! Deşi au trecut atâţia ani, nu îl puteam uita niciodată. Nu ştiu ce îmi făcuse. E posibil ca din câteva discuţii cu o persoană să ajungi să fii îndrăgostită irevocabil de ea? Da, doar discuţii neimportante, banale, nu discuţii cu iz romantic sau întâlniri. Astfel de întrebări mi le-am tot adresat de-a lungul timpului, ajungând la concluzia că el este<< băiatul meu>>, adică cum se spune, sufletul pereche. Păcat că alesul meu era atât de mare pentru mine şi că nu era posibilă niciodată o relaţie cu el. Ştiam că el mă percepe ca pe o fetiţă şi niciodată ca pe o potenţială iubită. Întrucât mi-am repetat aceste asumpţii în cap de nenumărate ori, am acceptat ideea.  Eram mulţumită cu faptul că el era pentru mine sufletul pereche şi că nimic nu va schimba această valoare. De ce consider că el era cel destinat mie? Cum spunea bunica mea: ,,A te te simţi şi a putea fii tu. A fii mereu fericită şi apreciată.” Eu doar vorbind cu el, subiecte fără valoare sentimentală, deţineam toate aceste stări. Dar dacă era posibilă relaţie între noi? Cred că eram atât de încărcată afectiv, încât îmi ajungea nouă vieţi. <<Gata cu visatul! Probabil el are o familie acum. Bucură-te că el este fericit şi mergi mai departe!>>Îmi spuneam uneori, cu scopul de a nu mai alimenta această reverie. Mă ajuta să mă focusez pe lucrurile de actualitate din viaţa mea.  

*Continuarea pe blog, Duminică, 22 Iunie, 2014*
Pentru că... fetele se relaxează cu stil!
Vă aștept și pe facebook!

SweetM - Capitolul 2, Partea 2

   Bună, sweet people! Am postat un nou subcapitol din cartea ”SweetM”. Se numeşte „Cele mai bune sfaturi”. Poate cu acest capitol, vom reuşi să înţelegem unde este Matei... Enjoy it! Pupici!

   P.S. Aştept comentarii, critici! Orice!

2.2 Cele mai bune sfaturi

Vizita la bunica m-a ajutat să mă simt iar eu, să îmi amintesc de copilărie, de clipele frumoase alături de ea, pe care le savuram cu drag. S-au schimbat multe de atunci. Acum, bunica locuia la casă, într-un sat mic, dar aproape de oraş, înconjurată de multe animale. Îmi lipsea mult, deşi părinţii mei erau lângă mine, ea era prietena şi confidenta mea. M-a ajutat să trec mai uşor peste tristeţea ce m-a marcat acum patru ani, când nu am mai primit niciun mesaj de la Matei. Da, patru ani au trecut de când Matei nu mi-a mai răspuns.

From: marina_m@yahoo.com        
Sent: Joi, 18 mai, 2000, 8:14 PM     
To: matei.bussiness@yahoo.com    
Subject: RE: Sper că eşti bine         

            Hey, SweetM! Da, sunt bine, nu sunt tristă, nu ştiu de ce mă percepi aşa. Situaţia cu bunica mea mă deranjează puţin, pentru că, în fiecare zi, îmi reproşează că stau prea mult la calculator şi că îmi neglijez şcoala. Însă, nu este aşa şi tot încerc să îi explic, dar, în zadar... În rest, totul e bine. Tu ce mai faci?      
                                                                     SweetM

Reply, Reply All or Forward | More

   Probabil acum este un om însurat, fericit şi cu câţiva copii.  

- Cum te mai înţelegi cu Adrian?       
- La fel, bunico, nimic nu s-a schimbat. Tot comportamentul acela egoist şi egocentric îl are.         
- Tu eşti fericită cu el, draga mea?     
- Nu mereu, dar uneori sunt, în special, atunci când mă face să râd. 
- Draga mea, ai doar nouăsprezece ani, eşti foarte tânără, nu mi se pare corect să faci compromisuri de la vârsta aceasta. Dacă nu te simţi bine alături de acest băiat, renunţă. Cel mai important este să fii tu fericită. Mai concret, să poţi fii tu: să  te poţi comporta natural, să poţi  spune  şi face ceea ce simţi şi, mai ales, să fii susţinută şi apreciată. Încearcă să nu laşi niciodată dorinţele, nevoile tale mai prejos decât ale celeilalte persoane, pentru că asta înseamnă a nu îţi mai trăi propria viaţă, ci viaţa altuia. Acum, nu înţelege, fata mea, că într-o relaţie nu este necesar să faci compromisuri, ba da este. Însă, nu doar tu, ci şi el. Mai mult de atât, aceste compromisuri trebuie înţelese şi apreciate. Noi, eu cu bunicul tău, pe baza acestei reţete am ajuns la patruzeci de ani de căsnicie. Vreau să fii iar tu, Marina, să te simt iubită şi apreciată. Dacă tu consideri că Adrian este cel care poate să te facă fericită, atunci, luptă pentru el, altfel renunţă. Tu eşti o fată minunată care merită tot ce e mai bun, şi ştii, nu zic lucrul acesta doar pentru că eşti nepoata mea favorită. 
- Sunt singura ta nepoată, bunico! amuzându-mă. Mulţumesc pentru sfaturile tale, voi încerca să ţin cont de ele.  
 

  Ştiam că bunica avea dreptate, dar deocamdată nu voiam să iau nicio decizie referitoare la relaţia mea cu Adrian. Obiectivul meu principal era finalizarea liceului cu note bune, pentru a fi admisă la Facultatea de Litere. Dorinţa mea era de a preda, de a ajunge o profesoară competentă.
Aşa că timpul trecea fără să îmi dau seama prea mult, fiind ocupată cu învăţatul şi cu crizele de importanţă ale lui Adrian.           

- Iubi, ţi-am zis, mergem sâmbătă la grătar, nu mă supăra. I-am  anunţat şi pe prietenii mei că vei venii şi tu. Lasă-l încolo de test,  că o să fie bine, şi chiar dacă nu, ce contează atât de mult o notă mică? Eu am primit multe când eram în liceu şi nu mai era aşa o tragedie. Trebuie să mergem!      
- Adrian, în primul rând, ar trebui să fii ştiut deja cât de important este acest test, mă ajută în demersul admiterii la facultate. Acum, îmi dau seama, dacă tu nu mai eşti la liceu şi  eşti la o facultate, nu te mai interesează această perspectivă, totuşi, trebuie să ţii cont şi de ceea ce vreau eu. În al doilea rând, nu poţi  vorbi în numele meu fără a mă întreba dacă pot sau nu să îţi onorez invitaţia. Nu este vina mea că te vei duce fără mine. În al treilea rând, te-am anunţat de săptămâna trecută de acest test important. Plus, chiar nu am dispoziţia necesară. Îmi pare rău, dragule, dar chiar nu pot să vin!     
- Mă disperi cu o admitere la facultate! Nu înţeleg ce este aşa de importantă pentru tine. O facultate o poţi urma şi în regim de taxă aşa cum fac eu, nu este o mare ispravă. Acum că te-am convins, să fii gata la 17.     
- Adrian, nu.... însă nu am mai avut ocazia să termin ideea, pentru că el plecase.     

  Chiar nu îmi doream să mă duc. Mă irita îngrozitor purtarea aceea infantilă a sa şi nu aveam starea necesară să mai suport încă vreo zece comportamente similare la acel grătar. Nu mă potriveam cu acea gaşcă, nu mă simţeam în largul meu cu prietenii lui Adrian, de fapt, nici cu el.

- Iubita mea, eşti gata? Hai, mai repede! O să întârziem!      
- Adrian, ţi-am zis că nu vin, nu trebuia să  vii după mine.    
- Cum adică? Stabilisem că mergem. Îmbracă-te!      
- Nu stabilisem noi doi, ci doar tu. Acum stabilesc eu şi îţi spun că nu merg.           
- Nu pot să cred! Tu chiar nu înţelegi cât este de important pentru mine? Nu vreau să mă fac de râs în faţa prietenilor mei că nu o să vii. Nu îmi fă una ca asta şi răzgândeşte-te, te rog!                

Pentru prima dată după mult timp, Adrian mă ruga, nu îmi impunea. Am hotărât că este cazul să îl apreciez pentru acest lucru şi să îi onorez invitaţia, văzând pe faţa lui cât era de importantă această întâlnire.         

- Mulţumesc, iubi , nu vei regreta! Va fi distracţie!    

*Continuarea pe blog, Duminică, 15 Iunie, 2014*
Pentru că... fetele se relaxează cu stil!
Vă aștept și pe facebook!