Se afișează postările cu eticheta romantic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romantic. Afișați toate postările

duminică, 27 iulie 2014

SweetM - Capitolul 3, Partea 5

Hello, sweet people! Astăzi, postez subcapitolul 5, din capitolul 3 al cărții SweetM. Mâine vă zic detalii despre publicarea ei! Eu sunt foarte încântată! Voi? Vă pup și sunt foarte fericită că am cititori atât de drăguți ca voi! Să aveți o duminică încărcată de bucurii și lecturare plăcută! :-*


3.5. Întâlniri
3.5.1. Întâlnirea de afaceri       
14 noiembrie  (după şase luni...)
  
A trecut o lună de când ne-am mutat împreună. Viața alături de el este una binecuvântată. Mă trezesc și dorm cu zâmbetul pe buze pentru că știu că el este alături de mine. Este încântător să fii lângă persoana pe care o adori.  – îmi spuneam eu, de fiecare dată, când îi vedeam privirea plină de afecțiune.

- Iubire, scuză-mă că trebuie să plec aşa de repede de la întâlnire, dar ştii că am o întrevedere cu d-l Andrews. Ne auzim mai târziu! Te iubesc! Am plecat!
- Nu e nicio problemă. Te iubesc şi eu! Să ai succes!

Era o perioadă cam tensionată pentru Matei din punct de vedere profesional. El avea o firmă de IT, iar de câteva luni căuta un asociat pentru extinderea firmei, dorind o filială la Londra. Astăzi avea întâlnire cu un potenţial asociat. Îmi doream să se finalizeze cu succes pentru că ştiam cât de mult a muncit în ultimele luni la acest proiect.

- Cum a fost la întâlnire, iubitule?
- Nu prea a fost.
- Cum adică?
- S-a amânat.
- Îmi pare rău să aud asta, iubitule! Când aţi stabilit că vă veţi întâlni, până la urmă? 
- Încă nu am stabilit.
- O să fie bine, o să vezi, îmbrăţişându-l puternic. Ştiu că nu-i momentul potrivit, dar am ceva să îţi spun.
- Te ascult, iubire!
- Accepţi, te rog, să mergi cu mine mâine la bunica? Vreau să te cunoască. Ştii cât este de importantă pentru mine. Crezi că poţi? Ar însemna foarte mult pentru mine.
- Când ai spus? Mâine? Da, mergem.
- Grozav, deci aşa râmâne. Mâine la 12 mergem să o vizităm.

3.5.2. Întâlnirea cu bunica

- Bună, bunico! Ţi-l prezint, în sfârşit, pe băiatul meu. El este Matei!
- Sărut-mâna! Acum înţeleg de unde a moştenit Marina frumuseţea.
- Mulţumesc! Eşti drăguţ! Eram nerăbdătoare să îl cunosc pe cel de care Marina este atât de îndrăgostită. Se vede pe faţa ei cât este de fericită.
- Marina, este minunată. O iubesc mult! Lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult este ca ea să fie fericită. Vreau să vă mărturisesc că îmi era puţin teamă să vă întâlnesc. Ştiu cât de importantă sunteţi pentru Marina şi că părerea dumneavoastră contează mult pentru ea. Mă gândeam că poate nu vă surâde relaţia noastră, ţinând cont de diferenţa mare de vârstă dintre noi.
- Matei, atunci când iubeşti nu mai contează cine sau cu cât este mai mare. Important este să vă înţelegeţi şi să fiţi fericiţi mereu.
- Mi-aţi luat o piatră de pe inimă. Fiţi convinsă că aşa o să fie toată viaţa.

3.5.3. Apelul

- Nu-i aşa că îţi place? Am întrebat-o pe bunica, profitând că Matei era la baie.
- Da. Îmi place că te iubeşte mult.
- Şi mie... întrerupându-mă telefonul lui Matei din nou. Era a cincea oară când suna. Considerând după frecvenţa apelurilor că este urgent, am hotărât să mă uit. Îl sunau de la serviciu. Bazându-mă că era ceva foarte important, am răspuns, în ideea că o să-i transmit mesajul lui Matei.
- Bună ziua, domnule Ionescu! Domnul Andrews este foarte supărat că nu aţi fost de acord să vă întâlniţi astăzi la 12. Ne-a spus să vă transmitem că dacă nu luaţi legătura cu el cât mai repede, va pleca la Londra şi va întrerupe orice negociere cu această firmă.
Am rămas uluită. De ce  nu a vrut Matei să se întâlnească  la ora aceea ? Mai ales că era important pentru el.

3.5.4. Amânarea întâlnirii

După ce am plecat de la bunica, i-am transmis lui Matei mesajul de la telefon.
- Nu înţeleg de ce ai amânat întâlnirea de astăzi. Ce ai avut atât de important de făcut?
- Să mă întâlnesc cu bunica ta. Ştiam că este important pentru tine şi ţi-am şi promis de ieri că mergem.
- Foarte frumos, iubitule, dar întâlnirea asta de afaceri era foarte importantă pentru tine.
- Adevărat, iubire, însă tu eşti cea mai importantă pentru mine. O să-l sun pe domnul Andrews şi vom rezolva această problemă, puiule. Stai liniştită!
În ziua aceea mi-am dat seama cât de mult mă iubea Matei. Era iubitul ideal. Îl adoram. Era totul pentru mine.

*Continuarea pe blog, Duminică, 03 August, 2014*
Pentru că... fetele se relaxează cu stil!
Vă aștept și pe facebook!

luni, 7 iulie 2014

SweetM - Capitolul 3, Partea 2

Hello, sweet people! Știu că astăzi nu e duminică, de aceea îmi cer scuze pentru întârziere. Astăzi, postez subcapitolul  „Trandafir peste trandafir” din cartea  „SweetM”! Sper să vă placă! Vă îmbrățișez cu drag! Enjoy it!


3.2     Trandafir peste trandafir     
     
     Gândurile cu el îmi încărcau ziua, mă trezeam şi dormeam împreună cu acestea. Îmi tot aminteam acel moment când l-am văzut la festivitate, cât de chipeş era. Trecerea timpului l-a transformat într-un bărbat mai matur, dar mult mai atrăgător. Simţeam nevoia să îl caut, să îi vorbesc, dar nu mai voiam să fac acest lucru, nu din nou. Am mai trecut o dată prin etapa aceasta şi am suferit foarte mult atunci când nu mi-a mai răspuns. Nu voiam să se mai întâmple aşa ceva. Mă luptam cu mine să nu-l caut, să nu îi scriu. Îmi reprimam această dorinţă tocmai din cauza unei posibile suferinţe.       
           
From: matei.business@yahoo.com             
Sent: Joi, 15 aprilie, 2004, 10:41 PM          
To: marina_m@yahoo.com  
Subject: Pentru cea mai frumoasă fată

     Bună, frumoasă SweetM! Ţi-am scris pentru că în seara aceea, nu mi-ai mai acordat timp şi nu am reuşit să îţi mărturisesc tot ce îmi propusesem. Te rog, să îmi scuzi îndrăzneala, dar am hotărât să încerc aici, ca în vremurile trecute.           
     În acea seară nu am reuşit să îţi spun cât de frumoasă erai. Tu eclipseai toate fetele de acolo. Ai o frumuseţe covârşitoare. Chiar dacă mă străduiam efectiv să nu mă mai holbez la tine, nu reuşeam, parcă mă atrăgeai ca un magnet. Nu ştu dacă tu eşti conştientă cât eşti de frumoasă! Tu deţineai toate privirile celor prezenţi acolo. Rochia ta ca de safir îţi contura inedit trupul tău micuţ şi firav. Materialul diafan ce îţi înconjura talia şi picioarele îţi oferea o notă impresionantă de senzualitate şi romantism. Părul tău castaniu lăsat să curgă liber pe spate, parcă dansa de fericire ştiind că are o astfel de stăpână. Buclele uşor definite se succedau nonşalant provocând o imagine autentică. Ochii tăi ca două perle negre, cristalini şi foarte jucăuşi răspândesc multă gingăşie şi inocenţă. Năsucul tău se încadrează impecabil cu faţa ta micuţă şi delicată. Ce să mai zic de buzele tale impregnate de culoarea coralului! Sunt piesa de rezistenţă a frumuseţii tale, evidenţiind exemplar trăsăturile frumoase pe care le posezi. Eşti, fără îndoială, minunată!   
 
P.S. Te rog, să te uiţi în cutia poştală!           
                                                                        SweetM


     Acesta era primul mesaj primit de la Matei după atâţia ani. De ce mă mai căuta? De ce nu mă lăsa liniştită? Ca să mă lase iar singură? De ce râdea de mine? De unde atâta frumuseţe? Eu eram o fată minionă, la 1.60 metri, cam slăbuţă după părerea părinţilor mei. Nu aveam nicio frumuseţe autentică, aşa cum zicea el. Părul meu, cam lung pentru statura mea, era foarte năstruşnic, dădea senzaţia de multă dezordine, iar nasul meu mi se părea prea mare în raport cu faţa, acoperind-o în întregime.  
     M-am hotărât că nu o să îi răspund, în ritmul acesta va înceta sa mă caute. Totuşi ce se afla în cutia poştală? Trebuia să mă duc să verific.  Deschizând uşa cutiei, am descoperit acolo un fabulos trandafir mov, mi se părea mai frumos decât primul oferit. Îmi plăcea gestul lui, însă, eram intrigată de unde îmi ştia adresa de acasă. Voiam să îl întreb, dar  m-am hotărat să mă abţin şi să respect planul iniţial, acela de a nu-i răspunde la niciun mesaj.   Însă, curiozitatea mea a fost satisfăcută prin următorul mesaj  primit de la el.      

From: matei.business@yahoo.com 
Sent: Sâmbătă, 17 aprilie, 2004, 10:41 PM
To: marina_m@yahoo.com  
Subject: O mică speranţă
             
     Bună, frumoasă SweetM! Îţi mărturisesc că sunt cu adevărat trist că nu mi-ai răspuns la e-mail, dar poate că o merit. Totuşi, îmi păstrez speranţa că, într-o zi, vei comunica cu mine. Cu siguranţă, că mesajul meu precedent ţi-a stârnit multe semne de întrebare. De exemplu, de unde îţi cunosc eu adresa? Să nu ai impresia că sunt un psihopat care te urmăreşte, nu aş face niciodată acest lucru. Însă, dacă ceva mă interesează, atunci, tind să aflu cât mai multe informaţii despre acel ceva. Tu nu doar că mă interesezi, mă fascinezi, aşa că, aflarea adresei, a reprezentat o mică provocare pentru mine.           
     Sper că ţi-a plăcut trandafirul! Îi cunoşti simbolistica.
     
     P.S. Te mai aşteaptă unul tot acolo.
                                                                         SweetM


     Nu era zi în care să nu primesc un e-mail de la SweetM, iar o dată la două zile, un trandafir. Nu mai aveam nicio vază liberă în care să îi ţin. Însă, eu tot nu îi răspundeam. Îmi vedeam de viaţa mea. Examenele băteau la uşă, iar eu le aşteptam. Eram pregătită, acum mai mult ca oricând. Chiar dacă nu i-am spus lui Matei, el mă ajuta şi în privinţa aceasta, scriindu-mi atâtea lucruri bune despre mine, îmi întărea imaginea de sine, oferindu-mi mai multă încredere în mine, astfel, treceam cu succes peste orice obstacol.                 
     Ultimul mesaj de la el, m-a pus pe gânduri:

From: matei.business@yahoo.com 
Sent: Luni, 19 aprilie, 2004, 10:41 PM       
To: marina_m@yahoo.com  
Subject: Ce faci?

     Bună, SweetM! Cum te-ai descurcat astăzi la examen? Cunoscându-te, cred că nu ai întâmpinat nicio dificultate. Sper că mesajele mele nu te încurcă sau îţi distrag atenţia. Nu îmi doresc să fii din nou mustrată de bunica ta ca în trecut. Tot timpul am încercat să previn orice problemă care ți s-ar putea ivi în cale. Mult succes!
                                                                      SweetM”


     Cum adică mereu a încercat să prevină problemele care au apărut în calea mea? Întrucât, întrebarea aceasta mă mistuia pe dinăuntru, am hotărât să încalc pactul de a nu îi răspunde:

From: marina_m@yahoo.com        
Sent: Luni, 19 aprilie, 2004, 10:41 PM       
To: matei.business@yahoo.com      
Subject: RE: Ce faci?
         
     Hey, SweetM! Vreau să îţi adresez o întrebare. Tu acum cinci ani nu mi-ai mai scris înapoi, deoarece te-ai gândit că din cauza ta bunica îmi reproşează  neglijarea şcolii? Te rog, să îmi răspunzi fără ocolişuri, este important pentru mine.

Reply, Reply All or Forward | More

    Aşteptam cu nerăbdare răspunsul la această întrebare care mă rodea. Când am văzut e-mail de la el, m-am umplut de emoţii. Speram că am intuit bine şi că el chiar a avut un motiv ca să nu mai vorbească cu mine. Însă, mare mi-a fost dezamăgirea când am citit mesajul.

,,Bună, frumoasă SweetM! Uită-te în cutia poştală!”

Eram chiar revoltată, nu mai voiam flori, ci răspunsuri. De ce nu înţelegea?
M-am dus fără nicio tragere de inimă să îmi iau floarea din cutie. Când am deschis uşa, am dat peste un trandafir mov. Frumos, foarte adevărat, dar nu era ceea ce eu doream în momentul acela. Când mi-am luat cadoul, am văzut că era ceva legat de tulpina trandafirului... un bileţel:

,,Te aştept în faţa scării. Am de gând să îţi răspund la toate întrebările. Ofertă disponibilă foarte puţin timp, te sfătuiesc să te grăbeşti! 

                                                                                                                                   SweetM”
*Continuarea pe blog, Duminică, 13 Iulie, 2014*
Pentru că... fetele se relaxează cu stil!
Vă aștept și pe facebook!


luni, 26 mai 2014

O seară romantică

   Hello, lume frumoasă! 

   Lumânărele de la Trend Shop, mâncare bună, delicioasă făcută de my boyfriend (piept de pui cu cașcaval și crustă de alune, o prăjitură răcoritoare de căpșuni cu frișcă și ciocolată și nelipsitul Pepsi cu gheață), muzică romantică și o atmosferă plăcută. Toate mă așteptau să ajung acasă. Mai ales, prietenul meu care era nerăbdător să îmi ureze ,,Aniversare frumoasă!” cu o cină romantică, de-a dreptul romantică (vă las poze să mă credeți pe cuvânt). Astăzi, am împlinit 6 ani de relație și, tot astăzi, m-am simțit cea mai răsfățată și iubită persoană. Voiam să vă împărtășesc această bucurie și, totodată, poate vă inspir să înlocuiți unele nopți obișnuite, în care priviți la televizor, cu ceva special. 

   O cină la lumina lumânărilor este o sursă de bucurie și emoții, pe gustul tuturor! 

   Prietenul meu mi-a promis că o să îmi dezvăluie rețele folosite pentru a putea să vi le împărtășesc! Deci, vineri, veți afla marele secret. 


Vă aștept și pe facebook! 
Pentru că... fetele se relaxează cu stil! 

joi, 1 mai 2014

Un film bun pentru vremea ploioasă de afară

      Întrucât, la mine plouă, nu pot să mă duc la grătar, ce să mai zic de o mică mare (Costineşti), dar nici de licenţă nu, nu… am hotârât să mă uit la un film. Îmi place mult să mă uit la filme… dar cui nu îi place? Aşa că, azi, mă distrez în stilul meu: o comedie romantică şi un suculeţ bun, bine şi seminţe. :D 
      În ultima vreme, ca să știu că nu dau greş cu filmul şi să regret că m-am uitat o oră jumate la ceva ce nu îmi place (mi s-a întâmplat de câteva ori şi timpul este preţios), le caut pe cele cu actorii mei preferaţi, fiind sigură că or să îmi placă şi, până acum, nu am luat ţeapă. :D
      Astăzi, a venit rândul lui Katherine Keilg. Este una dintre actriţele mele preferate (Isobel din Grey’s Anatomy, sunt sigură că ştiţi despre cine vorbesc), astfel, am vizionat multe filme cu ea şi, ghiciţi ce, toate mi-au plăcut. Însă, unul, mi-a plăcut in mod deosebit… atât de amuzant pe cât de romantic. Se numeşte "Life as we know it" (Viaţa aşa cum este ea – 2010). Bine, hai, recunosc, poate că mi-a placut atât de mult şi datorită lui Josh Duhamel, o frumuseţe de bărbat. Poate vă întrebaţi despre ce e vorba în film (cei care nu l-au văzut, bineînţeles). Acţiunea filmului este centrată pe efortul personajelor principale de a îngriji împreună (deşi ei se urăsc de moarte) şi cât mai bine ,,moştenirea” primită de la prietenii lor cei mai buni. Nu vreau să vă dezvălui mai multe. (Pe mine mă deranjează când îmi spune cineva tot filmul. Atunci, de ce să îl mai văd eu?) Consider că merită să îl vizionaţi! Vă las trailerul, poate, poate vă conving! :D O zi super trendy!


Vă aștept și pe facebook!