Hello,
sweet people! Așa cum v-am anunțat, astăzi, este ultima postare pe TRENDY
WOMAN, a cărții SWEETM! Foarte curând va apărea cartea (încă nu știu prea
multe detalii, însă vă voi anunța imediat)! Sper din suflet să vă placă cartea!
Vă îmbrățișez cu drag, cititori frumoși!
3.6. Şoc puternic
15
octombrie 2005
(după aproximativ un an...)
Era
o dimineaţă călduroasă, soarele îşi făcea datoria foarte serios, chiar dacă nu
prea mai era sezonul lui. În acea zi, aveam programul încărcat cu seminarii şi cursuri
până seara. De asemenea şi Matei era foarte ocupat. De când a fost deschisă
filiala la Londra avea foarte mult de muncă. Chiar
dacă nu puteam să ne vedem în ziua respectivă,
el era oricum tot timpul cu mine, în gândurile mele.
Aşa
cum mi-am imaginat, el a fost prezent toată ziua cu mine. La cursul ,,Teoria
Literaturii”, la seminarul ,,Comunicare scrisă” ce îmi plăcea atât de mult şi
la toate celelalte discipline. Timpul a trecut aşa repede, încât, atunci când
am ieşit pe uşa facultăţii mi-am dat seama că e seară. Nu eram chiar departe de
casă, însă eram puţin obosită, aşa că, am hotărât să mă duc în staţie şi să iau
un taxi. M-am urcat în primul care era acolo.
-
Până pe strada Mureş, vă rog!
-
Bineînţeles!
-
Mă scuzaţi, domnule, dar cred că nu aţi înţeles adresa. Am zis strada Mureş.
-Da,
domnişoară, am înţeles.
-
Nu se pare! Întoarceţi-vă, aţi greşit traseul!
-
Domnişoară, eu sunt şoferul, lăsaţi-mă, să îmi fac meseria.
- Eu doar încerc să vă ajut!
-
M-aţi ajuta dacă nu aţi mai vorbi, ridicând tonul.
Începea
să îmi fie teamă pe măsură ce ne îndepărtam cât mai mult de adresa cerută.
-
Domnule, vă rog, lăsaţi-mă să cobor! Mă descurc de aici.
-
Nici nu se pune problema. Încă nu aţi ajuns.
-
Nu-i nimic, opriţi maşina!
-
Nu opresc nimic. Liniştiţi-vă! În seara asta nu o să ajungeţi aşa de curând
acasă, ameninţându-mă.
Ce
voia acel om? De ce nu mă lăsa să plec. Ce avea de gând? Vedeam cum eram
aproape de ieşirea din oraş, iar el nu întorcea sau nu oprea maşina ca să
cobor.
-
Vă rog, domnule, opriţi, am spus eu speriată. Îmi era foarte frică.
-
O să facem o mică plimbare şi apoi te voi lăsa.
-
Ce plimbare, domnule? Aţi înnebunit? Vreau acasă, nu la plimbare.
-
Nu mă interesează ce vrei tu, aşa că ţine-ţi gura şi nu mă mai deranja. Nu îţi
doresc să mă enervezi mai mult. Eram încremenită de teamă, adrenalina atingea
cote maxime. Nu ştiam ce avea să mi se întâmple. Mă gândeam la tot ce era mai
rău. Speram să pot să îl mai văd măcar o dată pe Matei.
Brusc,
maşina a oprit. Am încercat să îmi dau seama unde suntem, dar nu am reuşit.
Era foarte întuneric afară. Pe baza
faptului că nu vedeam nicio lumină, niciun far şi nu auzeam nici cel mai mic
zgomot, am dedus că am fost dusă într-o zonă pustie, unde eram decât eu şi el.
Lacrimile aproape că îmi invadau faţa...
În curând, cartea!!!
Pentru că... fetele se relaxează cu stil!
Vă aștept și pe facebook!
