SweetM - Capitolul 3, Partea 1

Hello, sweet people! Astăzi, astăzi, voi posta un nou subcapitol din cartea ”SweetM”. Am ajuns la capitolul III, intitulat “Sentimente regăsite I”, subcapitolul 1, “Trandafirul mov”. Vreau să vă mărturisesc că eu sunt îndrăgostită de acest subcapitol şi de tot ce va urma. Sper să vă placă şi vouă! Pupici!

P.S. Aştept comentarii, să îmi spuneţi ce părere aveţi! 

3.1. Trandafirul mov

                                        

            Un cuvânt care descria perfect atmosfera de acolo era << agitaţie>>.  Multă, mult prea multă lume, de la copilaşii de grădiniţă până la bunicii mândri care îşi aplaudau nepoţii când erau premiaţi. Regretele, dorinţele, expectanţele se puteau citi de pe feţele noastre, ale celor care absolveam în acea zi. Da, venise ziua când îmi luam rămas bun după patru ani de la Colegiul ,,Alexandru Grigorescu”. Discursurile domnilor profesori cât şi a colegilor îmi amplificau emoţiile şi îmi ofereau o stare de nelinişte, gândindu-mă că poate nu o să mai am ocazia să îi întâlnesc pe acei oameni minunaţi. De aceea, am hotărât că la acea festivitate, voi  încerca să vorbesc cu cât mai multe persoane pentru a beneficia de acel prilej pe care îl aveam.   
            Tocmai ce evocam cu doamna diriginte evenimente petrecute în clasa mea, când din spatele meu m-a întrerupt cineva:     

    
- Bună ziua, doamnă profesor! Îmi cer mii de scuze că intervin în conversaţia dumneavoastră, dar aş dori să vorbesc ceva cu domnişoara care vă este alături. Îmi permiteţi, vă rog, să o răpesc preţ de câteva clipe?     
- Bineînţeles! Ai acordul meu.  

            Ce voia acea persoană să vorbească cu mine? Vocea îmi părea  familiară, dar nu destul, încât să o identific:         

  
- Bună ziua, domnişoară! Nu neg că îmi place tot ceea ce văd din spate, dar mi-ar face o deosebită plăcere dacă v-aţi întoarce cu faţa spre mine. Credeţi că merit acest efort?

Timbrul grav al vocii sale asociat cu aroganţa, de care făcea uz atunci când mi se adresa, îmi intensifica ritmul cardiac. Tonul şi armonia cuvintelor mi se păreau specifice unei singure persoane din viaţa mea. Dar nu... ,,Încetează! Mai bine te întorci să discuţi cu acest misterios bărbat!” îmi spuneam în acele momente. Eram dornică să îl văd.  
 În momentul când m-am întors mi-a atras atenţia un trandafirul mov. Era printre cele mai frumoase flori şi deosebite din câte văzusem până atunci. Nu avusesem niciodată ocazia să văd un trandafir mov. Era cu adevărat o floare remarcabilă. Fiecare petală avea aceeaşi dimensiune şi se urma una pe alta într-o ordine fără reproş, conferindu-i florii o estetică aparte. Culoarea mov contopită cu nuanţe de alb accentua splendoarea florii. Pentru un moment, chiar am uitat să mă uit la cel care îmi oferea acel unic trandafir. El a observat că toată atenţia îmi era îndreptată spre acea floare: 

- Poate că vă miră gestul meu de a vă dărui acest trandafir şi sunteţi îndreptăţită să nu îl acceptaţi, dar înainte de a vă lăsa să refuzaţi, îmi permit să îi fac prezentarea. În drum spre festivitate, m-am oprit să iau flori, cum cred că mare parte din cei de aici au făcut acest lucru. Nimic special, deocamdată. La florărie când alegeam buchetele, am zărit acest trandafir. Era prea frumos ca să nu îl cumpăr. Însă, dacă făceam acest lucru cui aveam să i-l dau? Aşa că m-am uitat încă o dată la el şi văzându-l atât de frumos şi deosebit am decis că cine îl va primi va trebui să fie pe măsura lui. Ajungând aici, am privit multe fete drăguţe cu scopul de a o vedea pe cea mai frumoasă şi, anume, stăpâna acestei flori mov. Astfel, înclin acest trandafir în faţa frumuseţii dumneavoastră, mulţumit că el şi-a găsit regina. Nu îmi doresc altceva decât să îl primiţi. Nu am pretenţii să vorbiţi cu mine.     
- Încântătoare poveste, domnule! Cu mare plăcere accept această floare, mai ales, după o astfel de prezentare. Totuşi îmi puteţi spune ce simbolizează trandafirul mov?    
- Speram să mă întrebaţi, astfel pot să accentuez frumuseţea pe care o posedaţi. Simbolistica acestuia ar fi încântarea, fascinaţia, aşa cum sunt eu acum faţă de dumneavoastră.
- Cred că exageraţi, domnul...?          
- Matei Ionescu. Pe tine cum te cheamă, frumoasă domnişoară?      

Auzirea acestui nume m-a cutremurat. Era Matei al meu? Dintr-odată, am început să îl analizez detaliat, ca să îmi dau seama dacă este el.     
            Îmi plăcea ceea ce vedeam... Se vedea clar că cel din faţa mea era un bărbat mai mare decât media vârstei din acea încăpere. Ridurile mici şi uşor accentuate de pe fruntea lui îl făceau mai atrăgător şi misterios. Părul negru puţin neascultător îl încărca cu o naturaleţe copleşitoare. Ochii săi căprui transmiteau bunătate şi căldură. Nasul proporţional cu faţa împreună cu buzele cărnoase îl transformau într-un bărbat cu adevărat senzual. Barba proaspătă de pe tenul lui îngrijit îl cataloga mai masculin decât era. Cămaşa de culoarea oceanului se aşeza perfect pe trupul său, lăsând impresia unui bărbat puternic şi impetuos. Înălţimea, estimată la 1,80 metri, era încă un atuu ce îl făcea extrem de ispititor pentru mine. Mă atrăgea bărbatul acesta, mi se părea fascinant. Avea anumite trăsături similare cu Matei al meu, dar nu eram sigură dacă era sau nu el. Trecuse prea mult timp de la prima şi unica întâlnire cu Matei. Nu mai ştiam exact cum arată. Întrucât, numai gândul că ar putea fi el, îmi dădea palpitaţii mari, am devenit palidă, simţind că mă prăbuşesc.         

- Domnişoară, vă simţiţi bine? Ce s-a întâmplat?       
- Marina, Marina Marga mă numesc, răspunzându-i cu o voce aproape dărâmată.   
- Marina!? Marina!? Nu pot să cred. Acum înţeleg...
- Ce anume înţelegeţi?             
- Atracţia aceasta pentru tine din primul moment de când te-am văzut. Doamne, ce frumoasă eşti! Tu... tu eşti SweetM. Poate că tu nu mă mai ştii, dar să îţi reîmprospătez memoria, eu sunt aşa numitul << domnul reparator >>.           
- Domnule Matei, cred că greşiţi... Pentru mine nu mai eraţi domnul reparator ci SweetM, am spus eu cu ardoare în voce, încântată şi fericită peste măsură că l-am reîntâlnit şi că nu uitase complet de mine în atâţia ani.       
-  Speram ca viaţa să fie bună cu mine şi să mai îmi ofere prilejul şi norocul de a te mai întâlni te mai întâlnesc vreodată.        
- Nu cred că depinde de viaţă. Dacă voiai să mă mai întâlneşti vreodată, nu rupeai legătura cu mine, acum cinci ani. În fine... ce cauţi la liceul meu? M-am adresat eu, cu puţină ranchiună lăsată în sufletul meu de atâţia ani.
- Liceul tău? Dacă ar fi să mergem pe criteriul vârstei, aş putea spune că este liceul meu, eu am promovat înaintea ta.           
- Dar nu mergem pe criteriul vârstei, ci pe baza a cui este festivitatea de astăzi. Ca să te scutesc de un răspuns, îţi zic eu, este a mea, implicit este liceul meu.         

Nu înţelegeam atitudinea mea faţă de el, pentru că eram atât de fericită şi emoţionată să îl văd. Atunci de ce mă comportam aşa cu el? Mi-am dat seama că renunţând la mine atunci, mi-a cauzat o suferinţă mai mare decât o percepeam înainte. Întâlnirea aceasta cu el mi-a arătat că eram încă îndurerată şi foarte supărată pe modul său de a se comporta faţă de mine. Avându-l în faţa mea, acum, îmi doream să îl pedepsesc pentru toată durerea pe care mi-a pricinuit-o atâţia ani, de unde şi atitudinea răutăcioasă şi rece cu care îl tratam.                  

- Nu am vrut să te supăr, SweetM, normal că tot ce este aici îţi aparţine ţie, nu mie. Eu am venit doar în treacăt.

- Dar de ce ai venit?   
- Cum ţi-am zis, şi eu am învăţat aici  acum mulţi, mulţi ani  şi tocmai astăzi este reuniunea cu foştii mei colegi şi profesori.        
- Interesant, nu am crezut niciodată că eşti genul acela care să participe la astfel de evenimente.    
- M-ai citit bine, chiar nu sunt, dar ceva din mine mi-a spus că trebuie neapărat să mă duc. Poate chiar speranţa că o să te văd pe tine.        
-  Termină cu prostiile, te rog! Nici măcar nu ştiai că sunt la liceul acesta.    
- Cum nu? Tu mi-ai zis!           
- Ţi-am spus că îmi doream. Nu aveai de unde să ştii că am fost admisă aici.           
- În patru luni de conversaţii cu tine, mi-am dat seama că eşti o persoană ambiţioasă şi determinată să reuşească ceea ce îşi propune. Nu aveam nici cea mai mică îndoială că nu vei fi aici astăzi. 

Ştie câte luni am vorbit, deci nu m-a uitat, am gândit eu, hotărând că e cazul să nu mai fiu atât  defensivă.

- Îţi multumesc pentru complimentele din seara aceasta, Matei! Acum, te rog, să mă scuzi! 

Îmi doream să mai stau să îl ascult, dar îmi era aşa de drag, încât îmi era greu să stau aşa aproape de el.    


- De ce mă părăseşti aşa devreme? Mă gândeam că o să vorbim mai mult.   
- Poate cu altă ocazie.
- Cu siguranţă cu altă ocazie, mi-a spus el cu multă hotărâre în voce.

*Continuarea pe blog, Duminică, 6 Iulie, 2014*
Pentru că... fetele se relaxează cu stil!
Vă aștept și pe facebook!